Galați| Polițist trimis în judecată pentru trafic de influență

politist

Un agent din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean(IPJ) Galaţi a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, anunță Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi. Acesta a primit bani în repetare rânduri pentru a ajuta un inculpat să scape de un dosar penal.

Bărbatul, angajat la Secţiei 5 a Poliţiei Municipiului Galaţi, la Compartimentul de Investigaţii Criminale, a primit, în mod direct, pentru sine, sumele de 400 de lei, 150 de euro şi 400 de euro de la un martor denunţător, după ce a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui coleg din cadrul aceluiaşi compartiment.

Astfel, a promis că îl va determina pe colegul poliţist să accepte declaraţia unei alte persoane care să îşi asume infracţiunea de furt săvârşită de martorul denunţător, infracţiune ce făcea obiectul unui dosar penal aflat în lucru la formaţiunea respectivă şi, implicit, să propună o soluţie de netrimitere în judecată pentru acesta.

La data de 23 august 2021, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, au realizat prinderea în flagrant a agentului de poliţie, imediat după ce acesta a primit suma de 400 de euro de la martorul denunţător.