Galați| Peste o tonă de pește și 8 ambarcațiuni, confiscate

peste-proaspat

În perioada 1 iulie – 31 august, poliţiştii S.R.P.T. Galați au acționat pentru creşterea siguranţei şi securităţii navigaţiei pe luciurile de apă navigabile, protejarea ecosistemului de pe tot cursul Dunării şi din zonele protejate. Au fost indisponibilizate 8 ambarcaţiuni, 24 de unelte de pescuit, 4 motoare de ambarcaţiune, 1.020 de kilograme de pește.

În perioada de referință, au fost constatate 40 de infracțiuni, dintre care 28 privind pescuitul şi acvacultura, și 11 privind transportul naval. Totodată, polițiștii au aplicat 62 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 19.600 de lei.

La activități au participat inspectori din cadrul Autorităţii Navale Române și specialişti aparţinând altor instituţii cu competenţă în domeniu: Agenţia Naţională pentru Pescuitşi Acvacultură, Garda Naţională de Mediu, Administrația Națională Apele Române și Direcția Generală a Vămi.