Galați | O secție de pediatrie va fi construită la Spitalul din Târgu Bujor

bujor

A fost semnat contractul de lucrări pentru realizarea unei clădiri noi la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor. Noul pavilion va fi dedicat secției de Pediatrie. Licitația pentru realizarea noii construcții a fost câștigată de S.C. PM Construct 2007 SRL. Această investiție este realizată prin Programul Operațional România – Republica Moldova 2014-2020, în cadrul unui parteneriat cu raionul Hâncești.

“Este un proiect extrem de important pentru Spitalul din Târgu Bujor.  Prin această investiție, condițiile de spitalizare se vor schimba radical în bine. Astfel, noua secție de Pediatrie va avea de șase ori mai mult spațiu, saloane separate pentru nou-născuți, preșcolari și copii cu vârsta de peste 6 ani, rezerve speciale mamă-copil, zonă special amenajată pentru hrănirea bebelușilor și sală de mese. De asemenea, saloanele vor avea paturi pentru părinți, vom crea un loc special unde copiii care sunt la școală își vor putea face temele, iar pentru cei mici vom amenaja un spațiu de joacă. În cel mai scurt timp vom emite și ordinul de începere a lucrărilor, partea de proiectare tehnică fiind deja realizată”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați

Noul pavilion va avea 25 de paturi, cabinet de consultaţii, sală de aşteptare, sală de tratamente şi investigaţii speciale, spaţiu de lucru pentru asistenţi medicali, vestiare și spaţii de depozitare. Noua clădire va avea rețea de fluide medicale, sisteme de semnalizare şi alarmare în caz de incendiu și instalaţii de limitare şi stingere a incendiilor.

Valoarea totală a investiției, care înseamnă contractul de lucrări, achiziționarea unor dispozitive medicale și a mobilierului necesar, realizarea unor programe de cooperare între medici din România și Republica Moldova, organizarea unei conferințe internaționale și a unor cursuri pe teme medicale, este de 5.567.555 de lei, din care 4.584.206 de lei reprezintă fonduri nerambursabile.

Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor este singura unitate medicală din nord-estul județului Galați.