Galati | O ambulanta aflata in misiune a fost implicata intr-un accident in localitatea Vames

Astazi, în jurul orei 17:50 pe DN 25, pe raza localității Vameș din județul Galați, a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicată o ambulanță și un autoturism și care s-a soldat cu rănirea a 4 persoane.

În prezent se circulă dirijat pe un singur sens de circulație, iar polițiștii de la Serviciul Rutier Galați efectuează cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut aceste eveniment.

Din verificările preliminare s-a stabilit că un autoturism care era condus de un bărbat pe DN25, dinspre municipiul Tecuci, pe raza localității Vameș, în timpul efectuării unui viraj la stânga ar fi intrat în impact cu o ambulanță care avea pornite semnalele acustice și luminoase pornite și care era angajată în depășire.

Au rezultat 4 victime, cei doi conducători auto, pasagerul dreapta față din ambulanță, precum și o altă persoană care era transportată de autospecială. Toate persoanele rănite au fost preluate și transportate la spital.

Vor fi verificate documentele celor doi conducători auto, vor fi testați alcoolscop și li se vor preleva mostre biologice de sânge la unitatea medicală, pentru stabilirea alcoolemiei, iar dacă rezultatul va fi negativ, în cauză va fi întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *