Galați | Mal de pământ prăbuşit peste un bărbat, la Ghidigeni
Astăzi, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi au fost solicitate să intervină în localitatea Ghidigeni, unde un bărbat a fost surprins de un mal de pământ în timp ce efectua lucrări la extinderea reţelei de canalizare.
Din primele informaţii, victima este inconştientă.
La locul evenimentului au fost mobilizate de urgenţă următoarele forţe şi mijloace:
- 1 autospecială de stingere cu accesorii pentru descarcerare (ASAS)
- 1 container multirisc
- 1 echipaj de prim ajutor (EPA)
- 1 elicopter SMURD
- 1 echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ)
- 1 echipaj SMURD
Echipajele operative acţionează pentru extragerea victimei şi acordarea primului ajutor calificat.
Misiunea este în dinamică.