Galati | Încep lucrările la depozitul de deşeuri de la Valea Mărului

Sharing is caring!

A fost emis ordinul de începere a lucrărilor la depozitul de deşeuri de la Valea Mărului, componentă prevăzută în cadrul Strategiei de Management al Deşeurilor din judeţul Galaţi. Lucrările vor fi realizate de către Asocierea  SC Iridex Group Plastic SRL – SC Acvatot SRL – SC Argif Proiect SRL.

“Începe construcţia depozitului de deşeuri şi a staţiei de sortare de la Valea Mărului. Deşeurile menajere și cele nepericuloase vor fi colectate separat, sortate şi tratate mecano-biologic, astfel că în depozitul de la Valea Mărului va ajunge doar un compost. Odată implementat acest sistem, doar 40% din deşeurile colectate vor ajunge în depozitul de la Valea Mărului. De asemenea, se vor construi o staţie de epurare a apelor uzate menajere, o staţie de osmoză inversă, o staţie de clorinare, un sistem de drenare şi colectare a levigatului şi un sistem de monitorizare a calităţii pânzei freatice. Noul depozit va avea o capacitate de un million de metri cubi şi este proiectat să aibă o durată de viaţa de 30 de ani”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Suprafaţa totală aferentă depozitului pentru întreaga perioadă de funcţionare este de 15 ha. Termenul de realizare a lucrărilor este de 16 luni. Sistemul de Management al Deşeurilor din judeţul Galaţi este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020. 

shares