Galați | Două anchete la maternitatea în care a murit o pacientă cu COVID-19, după ce a născut

bebelus.peirw3yc90

Maternitatea ”Buna Vestire” din Galaţi a declanşat două anchete în cazul pacientei cu COVID-19 care a murit, duminică, după ce a născut prin cezariană, a anunţat, marţi, managerul unităţii medicale, Costinela Georgescu.

Potrivit acesteia, ancheta Comisiei de analiză a decesului intraspitalicesc a concluzionat că pacienta a beneficiat de o conduită medicală corectă şi de o îngrijire corespunzătoare patologiei acesteia, iar ancheta Consiliului etic al spitalului va analiza dacă au fost respectate drepturile pacientei, principiile morale şi deontologice, relaţia dintre aceasta şi personalul medical.

Managerul spitalului a precizat că familia decedatei a depus, în acest caz, o plângere penală la Poliţia Municipiului Galaţi.

„Ieri (luni n.r.), la nivelul spitalului s-a întrunit Comisia de analiză a decesului intraspitalicesc. Aceasta a analizat care ar putea fi cauzele care au determinat decesul conform înscrisurilor medicale din foaia de observaţie clinică a pacientei. Concluzia comisiei a fost că pe toată durata spitalizării pacienta a beneficiat de o conduită medicală corectă şi de o îngrijire corespunzătoare patologiei acesteia. Mai mult, ieri, a fost sesizat şi Consiliul etic al spitalului care va analiza dacă vorbim despre un incident de etică, dacă au fost respectate drepturile pacientei, principiile morale şi deontologice, relaţia dintre aceasta şi personalul medical. Familia a făcut sesizare penală, o plângere penală la Poliţia Municipiului Galaţi, existând un dosar penal în curs de instrumentare”, a declarat Georgescu.

O femeie de 28 ani, din judeţul Vrancea, infectată cu SARS-CoV-2, a murit, duminică, la Maternitatea „Buna Vestire” din Galaţi, după ce ce a născut prin cezariană o fetiţă.

Tânăra, infectată cu SARS-CoV-2 pe 7 decembrie, a venit la maternitatea gălăţeană prin transfer de la Spitalul Municipal Adjud, în ziua de 11 decembrie, pe 12 decembrie a născut prin cezariană o fetiţă de 2.600 grame, cu testul PCR negativ, iar pe 13 decembrie a murit în urma unui stop cardiorespirator.