Galați | Bărbat arestat pentru trafic de persoane. A obligat patru fete să practice prostituția în mai multe țări din Europa

diicot

La data de 13.08.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui inculpat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată.

În cauză s-a reținut faptul că, în intervalul 2013 – 2021, inculpatul a racolat 4 persoane vătămate, prin inducerea şi menţinerea în eroare a acestora cu privire la sinceritatea sentimentelor pe care le avea faţă de ele și le-a convins să-l însoţească în străinătate (Austria, Anglia, Elveția și Germania) unde, prin recurgerea la acte de constrângere morală sau/şi fizică, le-a determinat să practice prostituţia şi să-i remită integral sumele de bani obţinute într-o astfel de modalitate, estimate la peste 220.000 euro.

În urma punerii în aplicare a trei mandate de percheziție domiciliară în județele Galați și Ilfov, la data de 13.08.2022, au fost descoperite și ridicate mai multe documente și înscrisuri, sumele de 14.950 euro, 12.300 CHF și 5.000 de lei, care au fost indisponibilizate și un telefon mobil.

În cursul zilei de 14.08.2022 judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost realizată împreună cu ofițerii de poliție din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Galați și București și I.J.J. Galați.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.