Galati | Autoturism în valoare de aproximativ 50.000 euro, oprit de poliţiştii de frontieră

Sharing is caring!

Ieri, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetăţeanul moldovean B.D., în vârstă de 47 de ani, conducând un autoturism marca Audi, înmatriculat în Italia, an de fabricaţie 2019.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, întrucât acesta era închiriat din Italia, iar conducătorul nu a putut prezenta documente justificative, politistii au efectuat verificări suplimentare.

Astfel, au stabilit că mijlocul de transport figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Italia în aceeaşi zi. Totodată, politistii au mai stabilit faptul că certificatul de înmatriculare
prezentat la control este fals total, seria documentului de înregistrare a vehiculului figurând ca fiind furată „în alb” din Italia.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că transporta autoturismul la cererea unei persoane, ale cărei date nu le cunoaşte, în schimbul sumei de 100 de dolari. Acesta a mai adăugat faptul că nu avea cunoștință despre faptul că maşina era semnalată furată sau implicată în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea
infracţiunilor de complicitate la furt, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, iar autoturismul, în valoare de 246.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

shares