Galați | A fost confirmat primul caz de infectare cu tulpina Delta în Galați

coronavirus-sursa-wikipedia

A fost confirmat primul caz de infectare cu tulpina Delta din judeţul Galaţi la un bărbat nevaccinat venit din Marea Britanie.

Potrivit Prefecturii Galați, bărbatul are 59 de ani, este nevaccinat și a venit din Marea Britanie în data de 11 iulie.

„Avem un prim caz de tulpină Delta confirmat în județul Galați. Este vorba despre un bărbat de 59 de ani care s-a întors din Marea Britanie pe data de 11 iulie. În data de 16 iulie a prezentat prima simptomatologie specifică, iar pe data de 18 iulie a sunat la 112 și a solicitat ajutor medical. A fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase acolo unde se află și în acest moment, însă medicii spun că starea de sănătate este bună. Dumnealui s-a întors în țară prin Otopeni și s-a carantinat la domiciliu, în comuna Tulucești”, a declarat Teodora Diaconiță, purtător de cuvânt Prefectura Galați.

Din ancheta epidemiologică nu reiese deocamdată că bărbatul ar avea și alți contacți.