Galati | 900 militari romani si americani au efectuat un exercitiu comun la Smardan

tancuri romanesti

Aproximativ 900 de militari români și americani, cu peste 70 de mijloace tehnice, au participat în această săptămână la un exerciţiu de luptă cu muniţie reală în poligonul Centrului Secundar de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre Române (CSIL), din Smârdan, judeţul Galaţi.

Exerciţiul „Justice Eagle 22.1”, organizat de Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti”, s-a desfăşurat pe baza unui scenariu fictiv, dar adaptat ameninţărilor operaţionale posibile.Acest exerciţiu multinaţional se desfăşoară anual pe teritoriul României şi are ca obiective creşterea interoperabilităţii forţelor armate membre ale NATO, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun prin exersarea sprijinului logistic aferent și dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaţionale.

Etapa de cea mai mare intensitate a avut loc ieri, odată cu desfășurarea unui LFX (Live Fire Exercise, exerciţiu tactic cu trageri de luptă reale) interarme, de nivel companie, în cadrul căruia s-au executat trageri de luptă cu tancuri T-55, transportoare amfibiu blindate TAB-77, vehicule de luptă „Bradley” și transportoare blindate Stryker.

Militarii americani participanți la exercițiu fac parte din detașamentele dislocate în România ca parte a măsurilor de consolidare a posturii aliate pe întreg flancul estic al NATO , ca formulă defensivă de asigurare a securității aliaților.