Gabriel Liiceanu: „Cum vede România de azi mintea clară a intelectualului public”
Ce spune Gabriel Liiceanu despre liderii care conduc azi România: Klaus Iohanis, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă? De ce clasa politică a coborât tot mai jos standardele? De unde această degradare continuă după 90? Doar politicienii sunt sursa răului? Unde este responsabilitatea celorlalți? Poporul nu are nici o vină?
- Vezi filmul de aproape 10 minute realizat de G4Media.ro în parteneriat cu Inquam Photos. Interviul in extenso, de circa 40 de minute va fi difuzat sâmbătă.
- Filmare și montaj: Octav Ganea/ Inquam Photos
Gabriel Liiceanu: ”Cele două lucruri care pot pune pe butuci orice societate sunt marea corupție și contraselecția.”
”Cum s-a ajuns la asta? Știe oricine să răspundă: prin mafiotizarea clasei politice, prin faptul că funcțiile sunt ocupate de clientela care trebuie servită. Între cel ce dă și cel ce primește se creează o relație de solidaritate atât de perversă economic și atât de solidă psihologic încât mafia care rezultă de aici pare pe moment de nedesfăcut. „Mafie” și „caracatiță” sunt răspunsuri la îndemâna oricui, dar ele reprezintă banalitatea unor metafore care spun integral adevărul.”
Gabriel Liiceanu: „Cum vede România de azi mintea clară a intelectualului public”
Rep: Nu este primul diagnostic exact pus societății românești în ultimii 35 de ani. După celebrul Apel către Lichele, adresat la începutul anilor 90 fostei nomenclaturi, somată să facă un pas în spate, Gabriel Liiceanu ieșit din spațiul rarefiat al ideilor și s-a amestecat ”în treburile cetății”.
Gabriel Liiceanu: ”Nu e de imaginat ca un prim-ministru, așa cum i-am avut noi pe Dăncilă sau pe generalul Ciucă, să nu poată rosti măcar o frază corectă în limba română. Asta trimite la grave carențe de gândire. Ai senzația, văzându-i și auzindu-i, că cineva ne-a făcut o farsă. Cum să pui la cârma unui popor un om care vorbește aproximativ?”
Rep: De ce clasa politică a coborât tot mai jos standardele? De unde această degradare continuă după 90? Doar politicienii sunt sursa răului? Unde este responsabilitatea celorlalți? Poporul nu are nici o vină?
Gabriel Liiceanu: ”Nu, nu are. Pentru că el e un popor mutilat de istoria celor 45 de ani de comunism: un popor atacat în structurile lui fundamentale, morale, comportamentale, cognitive. După 1990, dintre popoarele estice ale Europei bântuite de comunism, ne-am dovedit a fi fost cel mai afectat popor.”
”Cineva a spus: creierul oricărui copil e ca o foaie goală. Ce scrii pe ea aia rămâne. Or în clipa în care, timp de 45 de ani, mai multe generații au fost foaia goală pe care s-a scris ideologia comunistă, bazată pe promisiuni mincinoase combinate cu teroare, mecanismele morale ale societății s-au gripat. Când, după 1990, te pomenești cu o asemenea recoltă istorică, chiar ai nevoie de niște conducători de zile mari. Pe care noi n-am ajuns să-i avem.”
Rep: Unii i-au reproșat că nu a fost la fel de vocal înainte de ’89, în timpul comunismului, că nu a fost dizident. De ce nu a fost intelectual public și atunci, sub un regim opresiv? De ce n-a avut curajul Doinei Cornea?
Gabriel Liiceanu: ”Din cauză că gesturi ca ale Doinei Cornea, ca ale lui Radu Filipescu sau ca gestul lui Liviu Babeș nu reușeau să coaguleze societatea. Erau cu toții, apriori, condamnați la singurătate și izolare. Cu toții au făcut gesturile acestea în ciuda lipsei lor de ecou. Eu n-am atins temperatura eroului care-și dă foc sau îi scrie lui Ceaușescu pentru că nu poate altfel. Dar între oportunist și erou, adică pe lângă cei ce fac, mai e loc și pentru cei care refuză să facă. Care, de pildă, nu-și prostituiază cuvintele și nu spun ceea ce nu gândesc. Care nu-și negociază conștiința. Care pot spune: „orice, dar asta nu!”. Vă spun sincer că m-am gândit mereu în acei ani la unde începe și unde se termină lașitatea.”
Rep: N-a scandat niciodată lozinci și n-a scris un rând de care azi să-i fie rușine. Și acesta a fost un mod de a se împotrivi regimului, spune Liiceanu.
Gabriel Liiceanu: ”N-ai fost erou. N-ai fost dizident.” Eroismul e o limită greu de atins. Lipsa eroismului nu poate cădea sub acuză. Eroismul nu se cultivă. Este o ecuație sctrict personală. Poți fi onorabil și integru fără să fii erou. Îmi fac iluzia că am traversat o mizerabilă perioadă a istoriei rămânând în picioare.”