Furturi de proporții din avioane: Prejudiciu de 800.000 de euro, 16 suspecți ridicați pentru audieri
”Poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi şi ai Serviciului de Poliţie Transporturi Aeriene „Henri Coandă”, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, pun în aplicare 12 mandate de percheziţie domiciliară şi 16 mandate de aducere, în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova, într-o cauză privind săvârşirea mai multor fapte de furt calificat, din aeronave”, anunţă IGPR.
Conform sursei citate, au loc cercetări cu privire la activitatea infracţională a 16 persoane, angajaţi ai unei societăţi comerciale şi complici ai acestora, care, în perioada aprilie 2023 – prezent, ar fi sustras diferite produse de catering şi boutique – parfumuri, ceasuri, mâncare, accesorii, produse personalizate şi alte bunuri – comercializate pe parcursul zborurilor efectuate de către o companie aeriană, precum şi încasările provenite din vânzarea acestora.
Până la acest moment, prejudiciul este de aproximativ 800.000 de euro.
Persoanele vizate vor fi duse la audieri la sediul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti.