Fug candidaţii de pe listele PSD. Care este principala nemulţumire a aspiranţilor?

conferinta psd

Şase cereri ale candidaţilor acestui partid pentru Parlament au fost înregistrate la biroul electoral ieşean în ultimele zile: două din lista pentru Senat, patru din lista pentru Camera Deputaţilor. Principala nemulţumire a tuturor este legată de intervenţia conducerii centrale, considerată brutală, peste prima variantă de liste de candidaturi, cea votată în filiala ieşeană a PSD.

Mai mulţi social-democraţi ieşeni s-au retras de pe lista PSD pentru alegerile parlamentare. În ultima săptămână, la biroul electoral au fost primite nu mai puţin de şase cereri în acest sens. Două persoane s-au retras de pe lista pentru Senat, iar alte patru de pe lista pentru Camera Deputaţilor. Cei mai mulţi dintre cei care şi-au retras candidatura sunt nemulţumiţi pentru că şefii naţionali ai partidului nu au ţinut cont de voinţa primarilor din judeţ şi a şefilor de organizaţii locale: conducerea centrală a invalidat lista de candidaţi aprobată iniţial la Iaşi şi a modificat-o din temelii.

Cine sunt persoanele care s-au retras

De pe lista de Senat este vorba despre profesorii universitari Paul Boişteanu (USAMV) şi Doru Pănescu (TUIASI), ultimul fiind şi actual senator. Acum patru ani, Pănescu a fost cap de listă la PSD pentru un mandat în Senat. În ceea ce priveşte candidaturile la Camera Deputaţilor, cei care s-au retras sunt Marian Şerbescu (fost prefect), Bogdan Crucianu (consilier local şi şef la Casa de Cultură a Studenţilor), Bogdan Balanişcu (consilier local) şi Constantin Apintilesei (social-democrat propus de organizaţia PSD Ion Neculce).

M-am retras pentru că nu a fost respectată dorinţa primarilor şi a şefilor de organizaţii locale. Este o chestiune de principiu, nu este vorba despre nume, sau despre listă. Este un principiu: nu a fost respectat votul primarului şi a şefilor de organizaţii”, a comentat fostul prefect Marian Şerbescu. El s-a retras şi de pe lista Consiliului Judeţean, fiind ales consilier judeţean în 27 septembrie, dar în acest caz este vorba despre o stare de incompatibilitate care s-ar fi ivit întrucât Şerbescu este angajat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială. „Prefer să mă implic în campanie din poziţia de consilier local pe probleme de administraţia publică locală, nu de candidat pe listă. Trebuie în următorii ani să lucrăm la recredibilizarea PSD”, a spus, la rândul lui, Bogdan Balanişcu.

Revolta primarilor: Nu ne implicăm în campanie

Săptămâna trecută, conducerea centrală a PSD a decis invalidarea listei filialei ieşene pentru parlamentare şi a modificat numele persoanelor din poziţiile considerate eligibile. Singurul care a supravieţuit din lista votată la nivel local a fost şeful PSD Iaşi, Maricel Popa (locul 1 la Senat), dar surse din PSD spun că preţul a fost „predarea organizaţiei” după alegeri. Pe locul 2 la Senat se află Bogdan Cojocaru (fost ministru, actual deputat), dar şansele sale să devină senator sunt relativ reduse. La Camera Deputaţilor, conducerea centrală i-a validat pe Vasile Toma, Vasile Cîtea, Marius Ostaficiuc şi Silviu Macovei.

Toţi, cu excepţia lui Ostaficiuc, sunt actuali deputaţi. În schimb, la nivel local, primii patru votaţi pentru lista deputaţilor fuseseră Cristian Stanciu, Bogdan Cojocaru, Dumitru Pantazi şi Marian Şerbescu, iar la Senat figurau Maricel Popa şi Camelia Gavrilă. Modificarea listelor de către şefii de la nivel central – intervenţiile lui Paul Stănescu (secretar general PSD) şi Mihai Tudose (fost premier, actual europarlamentar) fiind decisive în acest sens – au provocat o revoltă puternică în rândul primarilor din judeţ: unii au declarat chiar că se gândesc să plece la alt partid, în timp ce alţii au avertizat că nu se vor implica în campania electorală. La alegerile locale din septembrie, PSD a pierdut şefia Consiliului Judeţean Iaşi, iar în judeţ şi-a adjudecat 43 dintre cele 98 de primării. 

sursa: Ziarul de Iași