Frig în saloanele de la Spitalul Mobil Lețcani

spital mobil

La Spitalul Modular Lețcani sunt probleme la sistemul de încălzire. În ultima perioadă, pe timpul nopții, s-au înregistrat variații de temperatură în saloane.

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase, dr. Florin Roșu spune că temperatura optimă în saloane este de peste 23-24 de grade, dar aceasta variază de la 12 la 28 de grade.

„La Spitalul Modular Lețcani avem un număr de 48 de pacienți la ATI și alți 40 la secția de Boli Infecțioase. Primim zilnic raportări privind starea unității medicale. În ultimele zile au fost probleme din punct de vedere al asigurării unui confort termic atât de necesar pacienților, indiferent de patologia pe care o au aceștia. În mod normal, pentru îngrijire corespunzătoare, sunt necesare undeva la peste 23-24 de grade, chiar dacă vorbim de pacienți din ATI sau cei cu forme medii spre severe de boală. În aceste nopți, au fost variații între 12 până la 28 de grade. Sarcina noastră la Lețcani este să asigurăm materialele sanitare și medicația. În dorința de a oferi o îngrijire corespunzătoare, am detașat inclusiv cadre medicale. Sunt sigur că se va găsi o soluție rapidă astfel încât pacienții să fie feriți din toate punctele de vedere. Deocamdată nu dețin infomații despre câte ore mai exact s-au înregistrat temperaturii scăzute în saloane.”, a declarat dr. Florin Roșu.

Alina Popa, directorul executiv al Euronest, anunță că nu sunt probleme la sistemul de încălzire, dar admite că în saloanele de lângă ușile de acces ar putea fi 2-3 grade mai puțin decât în celelalte încăperi din cauză că ușile respective se deschid des sau rămân deschise mai mult timp.

În urmă cu aproximativ un an, spitalul a fost închis din cauza unor probleme apărute la sistemul de încălzire și cel de electricitate.