Fraudă online în numele CTP Iași
În mediul online, a fost identificată o pagină falsă cu denumirea „Transport public în Iași”, care publică informații eronate în numele Companiei de Transport Public Iași.
Mesajul distribuit face referire la carduri de transport gratuite sau la abonamente valabile timp de șase luni, contra sumei de șapte lei, în contextul unei presupuse aniversări de 40 de ani. Aceste informații nu sunt reale și nu provin din surse oficiale ale CTP Iași.
Recomandarea este ca publicul să consulte doar canalele oficiale pentru informații corecte privind serviciile de transport public.