Franţa a devenit prima ţară europeană care interzice accesul minorilor sub 15 ani la reţelele de socializare
Franţa a devenit marți prima ţară europeană care interzice accesul minorilor sub 15 ani la reţelele de socializare. O măsură similară a fost luată anterior şi de Australia, dar numărul ţărilor care iau în calcul o astfel de interdicţie este în creştere, în condiţiile în care cresc îngrijorările cu privire la impactul pe care reţelele de socializare îl pot avea asupra sănătăţii şi siguranţei minorilor.
Legislaţia nu prevede nicio sancţiune împotriva copiilor sau a părinţilor, ci pune presiune pe cei care gestionează reţelele sociale. Prin adoptarea legii s-a creat cadrul necesar; detaliile aplicării concrete vor fi stabilite ulterior prin decret de guvern.
Textul mai prevede şi interzicerea telefonelor mobile în liceele din Franţa, după ce acestea nu mai sunt permise de câţiva ani, până la nivel de gimnaziu. Încă din 2017, când a câştigat primul mandat, preşedintele Emmanuel Macron a făcut din această problemă o prioritate, cu obiectivul de a-i proteja pe copii şi tineri de conţinutul neadecvat vârstei lor care circulă pe internet şi de a preveni hărţuirea cibernetică.