Foto|Nereguli silvice depistate în pădurea unde au fost atacați doi jurnaliști și un activist de mediu

IMG-20211026-WA0010-1

Mihai Gășpărel, șeful Gărzii de Mediu Suceava, a anunțat, ieri, rezultatele controalelor efectuate în perioada 1-22 octombrie în pădurile private gestionate de către Ocolul Silvic Dealu Negru, precum și în zone cu vegetație forestieră din afara fondului forestier național, pe raza de competență a Gărzii Forestiere Suceava.

Aceste controale au fost anunțate în data de 20 septembrie, ca urmare a agresării activistului de mediu Tiberiu Boșutar și a jurnaliștilor Mihai Dragolea și Radu Constantin Mocanu.

„Parcurgând suprafața a 31 de proprietăți însumând 173 ha, arondate cantonului silvic Neagra din cadrul Ocolului Silvic Dealu Negru, s-au identificat goluri provenite din extragerea repetată a produselor accidentale în 6 proprietăți însumând circa 5 ha, care necesită reîmpădurirea în  perioada imediat următoare”, informează Garda Forestieră.

Totodată, Garda Forestieră a depistat într-o pădure privată 22 cioate provenite de la tăieri fără drept de arbori esență rășinoase, însumând un volum de 7,66 mc, cu o valoare a prejudiciului de 1948 lei.

În altă zonă, echipa de control a surprins în flagrant un sucevean care tăia ilegal arbori. Până a fi prins, el a reușit să doboare 12 copaci de esență rășinoasă, însumând un volum de 4,62 mc, cu o valoare a prejudiciului de 2989 lei.

„Tot în perioada menționată, Garda Forestieră Suceava a efectuat acțiuni de control și în alte suprafețe din fondul forestier național,  cum  ar  fi  cele  din  zona Moldovița – Demăcușa, aflate  în gestionarea Ocolului silvic Bucovina. S-a procedat la verificarea unui act de punere în valoare, respectiv o partidă de produse accidentale constituită de acest ocol pe o suprafață de 6,2 ha”, transmite Garda Forestieră.

În aceeași zonă s-a constată că 15 arbori marcați ca produse accidentale erau, de fapt, verzi pe picior. După inventarierea arborilor în cauză a rezultat că este vorba de un volum de 45 mc, cu o valoare a pagubei de 7462 de lei.

Polițiștii, care au participat la verificări alături de lucrătorii Gărzii Forestiere, au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a dispozitivelor speciale de marcat pentru inventarierea arborilor destinați tăierii fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice.

„Întrucât existau suspiciuni cu privire la subdimensionarea elementelor dendrometrice pentru toți arborii puși în valoare, s-a procedat la reinventarierea partizii, a fost întocmit un act de punere în valoare rezultat în urma reinventarierii și remăsurării elementelor dendrometrice, rezultând o diferența de 48 mc în plus, respectiv o eroare la constituirea APV-ului de peste 14%, procent care nu se încadrează în toleranța maxim admisă”, a precizat Garda Forestieră.

Drept urmare, Garda Forestieră a întocmit o sesizare penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc cu privire la diferența de volum rezultat în plus față de prevederile APV-ului inițial.

În total, în intervalul menționat, Garda Forestieră a desfășurat următoarele activități:

  • s-au efectuat un total de 50 controale regim silvic şi materiale lemnoase, respectiv inspecţii de fond şi parţiale în fond forestier şi în vegetaţia de pe terenuri din afara fondului forestier, controale la exploatare în partizi autorizate, controale de circulaţie materiale lemnoase pe drumuri publice şi forestiere, controale la instalaţii de debitat materiale lemnoase, depozite de materiale lemnoase, verificări erori SUMAL 2.0.;
  • s-au constatat cioate provenite de la arbori taiaţi fără drept, în număr de 173; volumul acestor arbori tăiaţi fără drept constatat  a fost de 105,26 mc, cu o valoare a prejudiciului de  58934 lei;
  • s-a executat 10 controale  la exploatare în partizi autorizate (8 sancţiuni contravenționale în cuantum de 18.000 lei);
  • la cele 6 controale de circulatie materiale lemnoase pe drumuri publice si forestiere, s-au  aplicat 5 sancțiuni contravenționale cu o valoare de 24.000 lei;
  • s-au executat 23 controale instalatii de debitat, inclusiv verificari erori generate prin utilizarea aplicaţiei SUMAL 2.0., (22 sancțiuni contravenționale cu o valoare de 77.000 lei);
  • s-au confiscat 69 mc materiale lemnoase, după cum urmeză: 54 mc lemn rotund lucru rasinoase, 15 mc lemn de foc;
  • s-au verificat un număr de 7 sesizări/petiții formulate de către cetățeni