FOTO/VIDEO Suceava | Accident groaznic la Grănicești. O mașină s-a rupt în două, șoferul a murit pe loc

0491ce80-c2ae-439d-b11b-6b86be73a6e2

Grav accident de circulație în după-amiaza zilei de vineri pe raza comunei Grănicești. Un autovehicul condus de un tânăr de 20 de ani a lovit violent un stâlp de electricitate, iar mașina s-a transformat aproape imediat într-un morman de fiare contorsionate.

La fața locului a fost trimisă o autospecială pentru descarcerare, care după mai multe minute de muncă a reușit să extragă corpul șoferului. Din păcate, echipajul medical prezent la locul accidentului nu a mai putut face altceva decât să constate decesul. Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să afle cum s-a ajuns la această tragedie.