FOTO: Social-democrații ieșeni s-au alăturat voluntarilor care în această perioadă participă la campaniile de împădurire din întreaga țară

34

Un număr mare de social-democrați ieșeni au participat astăzi, alături de alți voluntari, la plantarea a peste 500 puieți de stejar, paltin, cireș și frasin pe raza Ocolului Silvic Răducăneni. Vor fi plantați, în total, pe o suprafață de 5,6 ha peste 25.000 puieți care să regenereze în timp zona împădurită de la Răducăneni.

Aceasta este prima dintre acțiunile la care participă social-democrații ieșeni. Membrii PSD vor fi prezenți zilele următoare și în alte zone ale județului (Hîrlău, Pașcani, Dobrovăț) pentru a sublinia importanța măsurilor de mediu și a trage un semnal de alarmă cu privire la problemele pe care lipsa pădurilor le provoacă sănătății oamenilor.
”Alții au tăiat și taie pădurile. Noi avem grijă să le regenerăm. Mă bucur că foarte mulți colegi au dorit să fie parte la acțiunea de voluntariat de astăzi. Le mulțumesc și le transmit că aceste acțiuni trebuie continuate. Astăzi am fost la Răducăneni, dar este nevoie de păduri și în zona municipiului Iași, la Dobovrăț, Pașcani, Hîrlău, Ciurea sau Bârnova, unde s-a defrișat fără nicio remușcare. Pădurea reprezintă bunul cel mai de preț pe care putem să îl lăsăm moștenire generațiilor viitoare. Pădurea înseamnă sănătate, înseamnă aer curat și avem datoria de a o proteja”, a declarat senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași.

La nivel național, vor fi plantaţi în jur de 19 milioane de puieţi forestieri în
campania de împădurire de primăvară, în perioada 15 martie – 15 aprilie, în cadrul evenimentului intitulat Luna Plantării Arborilor.