Foto | Polițiștii din Bacău au pregătit cadouri pentru circa 100 de copii

fa05202d-cdb1-40d2-9c19-6b8e08bc3ab7

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au fost mesagerii lui Moș Crăciun pentru școlarii din comuna Dealu-Morii.

De generozitate și omenie au dat dovadă polițiștii băcăuani care, cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor- Consiliul Teritorial Bacău au onorat o misiune de suflet. Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și cei de prevenire au împachetat cudrag cadouri pentru aproximativ 100 de copii.

Totodată, misiunea dată de Moș Crăciun a fost aceea de a merge la școlarii din comuna Dealu-Morii cu un brad împodobit și mai ales cu bomboane pentru cei mici. Copiii au fost pe fază și au contribuit, la rândul lor, la împodobirea bradului, agățând globuri confecționate de ei care conțineau mesaje preventive, luând la schimb, din brad, bomboane aromate.

Prezența oamenilor în uniformă, însoțiți de darurile lor au adus zâmbete pe chipurile copiilor și cadrelor didactice.