Foto | Nouă incendii în mai puțin de zece ore, la Botoșani

WhatsApp Image 2022-02-16 at 09.46.52 (3)

Ieri, pe teritoriul județului Botoșani s-au produs nouă incendii, în mai puțin de zece ore. Bălușenii Noi, Carasa, Gorbănești, Frumușica, Buhăceni, Avrămeni, Dorohoi, Văculești și Suharău sunt localitățile unde au avut loc aceste evenimente.

Cauzele probabile au fost: foc deschis în spații deschise, coș de fum neprotejat față de materialele combustibile și jocul copiilor cu focul.

Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, peste 80 de pompieri militari și voluntari.

La Văculești și Suharău au intervenit doar pompierii voluntari. Având în vedere faptul că cele mai multe dintre incendii s-au produs pe terenuri exravilane, nu s-au înregistrat pagube materiale însemnate.

O parte dintre evenimentele cu foc puteau fi evitate dacă proprietarii gospodăriilor afectate ar fi izolat față de materialele combustibile din stuctura acoperișului coșurile de fum. Incendiile de vegetație uscată nu s-ar fi produs dacă s-ar fi respectat măsurile de prevenire pe timpul utilizării focului deschis în spații deschise.

Pentru a preveni situații de urgență, părinții sunt sfătuiți să nu lase la îndemâna copiilor surse de aprindere.