Foto Botoșani | O mașină a intrat într-un cap de pod, la Curtești. Doi bărbați a fost răniți

WhatsApp Image 2022-03-19 at 17.46.42

Doi bărbați, de 40 și 50 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier produs pe raza localității Curtești. Evenimentul a avut loc, în urmă cu puțin timp, după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un cap de pod.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și una de descarcerare, precum și două ambulanțe SAJ. Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat că șoferul și pasagerul de pe scaunul din dreapta față erau încarcerați, dar conștienți. Aceștia au fost extrași din autoturism cu ajutorul accesoriilor de descarcerare, fiind preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei.