FOTO Botoșani | Cumplit accident la Avrămeni. O mașină a aterizat în curtea unei case

IMG-20201218-WA0006

UPDATE: 10.00: Tânărul de 21 ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

Un cumplit accident rutier a avut loc în această dimineaţă pe raza localității Aurel Vlaicu, comuna Avrămeni. Un tânăr de 21 de ani este în prezent resuscitat la faţa locului de cadrele medicale, în timp ce un altul, de 22 de ani, a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din Botoşani.

“Unul dintre pacienţi a fost preluat de un echipaj cu asistent de la Săveni şi transportat spre UPU Botoşani. Prezenta un traumatism cranian şi un traumatism de coloană. Un al doilea este în curs de resuscitare la faţa locului, găsit în stop cardio respirator”, a declarat Daniela Amarande, medic în cadrul SJA.

Maşina s-a răsturnat într-o curbă şi a aterizat pe cupolă în curtea unei case. Tânărul de 21 de ani se afla la volanul maşinii, iar cel de 22 de ani era pasager în autoturism.