Foto Botoșani | A ajuns la spital, după ce mașina în care se afla a lovit un cap de pod

WhatsApp Image 2022-05-02 at 18.06.38

Un accident rutier a avut loc pe raza localității Bălușeni, județul Botoșani. Un autoturism a intrat într-un cap de pod, iar după impact mașina s-a răsturnat pe capotă, șoferul rămânând încarcerat.

Bărbatul, în vârstă de 41 ani, se afla singur în autoturism.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială destingere cu apă și spumă și una de descarcerare, dar și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.

La locul accidentului, pompierii au constatat că bărbatul era încarcerat, fiind semiconstient. Salvatorii l-au imobilizat, după care l-au scos din autoturism și l-au predat echipajului medical. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.