FOTO: Accident rutier grav între localitățile Movilița și Roșiori: a intervenit elicopterul SMURD

WhatsApp-Image-2022-05-14-at-08.57.19-1-1024x768-1

În această dimineață, pompierii au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier între localitățile Movilița și Roșiori, în care au fost implicate un autoturism și un atelaj hipo.

La locul evenimentului s-au deplasat de urgență, trei echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, în sprijin două echipaje ale SAJ Ialomița și elicopterul SMURD. În urma impactului a rezultat o victimă inconștientă, care a fost monitorizată la locul intervenției de echipajele medicale, ulterior a fost preluată de echipajul elicopterului SMURD și transportată la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca București.

Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului și sablarea carosabilului.