Foto| 7.000 de capsule Arbivir, medicament folosit împotriva Covid, găsite în plafonul unui microbuz

1637653463330-15005-S4

Polițiștii de Frontieră a descoperit în plafonul unui microbuz mai ulte cutii de Arbivir, medicament ucrainian neautorizat în României, care se folosește împotriva Covid.

Ieri, 22 noiembrie, în jurul orei 13.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 46 de ani, care conducea un microbuz înmatriculat în Ucraina.

Existând suspiciuni cu privire la marfa transportată, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra microbuzului, persoanei și bagajelor.

Astfel, în plafonul mijlocului de transport a fost descoperită ascunsă, în vederea sustragerii de la controlul vamal, cantitatea de 350 de cutii ce conţineau 7.000 de capsule antivirale de proveniență ucraineană, medicamente pentru care bărbatul nu deţinea documentele legale pentru transport sau import.

Medicamentele în valoare totală de 17.500 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancționat contravențional de către reprezentanții Biroului Vamal Siret cu amendă în valoare de 4.000 de lei.