Fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, s-a predat la poliție. Condamnat definitiv la 7 ani de închisoare

Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a fost condamnat definitiv la 7 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul de corupţie legat de plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti – Constanţa.    

În acest dosar, el a fost acuzat că ar fi primit o mită de peste 2 milioane de euro.

Iniţial, Vlădescu fusese condamnat la opt ani şi şase luni de închisoare.

Fostul ministru al Finanţelor s-a prezentat deja la Secția 6 de poliție din Capitală și urmează să fie încarcerat la Rahova.

”Admite apelurile declarate de inculpaţii Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, Costea Mircea Ionuţ, Mititelu Mihaela, Dascălu Constantin şi Boureanu Cristian Alexandru împotriva sentinţei penale nr. 127 din data de 24 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr. 2987/1/2019 (…) aplică inculpatului Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca acesta să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare, este sentinţa definitivă pronunţată, vineri, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, lui Vlădescu i se confiscă mai multe sume de bani.

”În baza art. 289 alin. (3) din Codul penal, dispune confiscarea speciala a sumelor de 3.990.248,6 lei și 65.000 euro de la inculpatul Vladescu Sebastian Teodor Gheorghe. În baza art. 291 alin. (2) din Codul penal, dispune confiscarea speciala a sumei de 2.177.000 euro de la același inculpat.”

În schimb, Cristian Boureanu a scăpat de închisoare, deoarece faptele sale s-au prescris.

El a fost judecat pentru trafic de influenţă, dar şi pentru că ar fi încasat ilegal peste 2 milioane de euro.

Boureanu ar fi urmat să ajungă la închisoare vreme de 4 ani şi 3 luni pentru că judecătorii au decis – în primă instanță – să îi contopească pedeapsa de 3 ani jumate din acest dosar, cu cea veche de 1 an şi 9 luni primită în 2019, după scandalul agresării agenţilor de la Brigada Rutieră.

Totodată, lui Boureanu, ar fi urmat să i se confiște peste 2 milioane de euro.

În baza art. 396 alin. (1) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedura penala, dispune încetarea procesului penal pentru infractiunea de trafic de influenta, prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, savarsita de inculpatul Boureanu Cristian Alexandru, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, conform art. 154 lit. c) din Codul penal. Înlătură dispozițiile art. 97 din Codul penal privind anularea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei de 1 an și 9 luni inchisoare, aplicata inculpatului Boureanu Cristian Alexandru prin sentinta penală nr. 388 din 20 iunie 2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 24005/299/2017, definitiva prin decizia penala nr. 641 din 9 mai 2019 a Curții de Apel Bucuresti – Secția a II-a penala. Înlătură dispozitiile art. 45 alin. (2), (4) si (5) din Codul penal.” – se arată în decizia finală a judecătorilor.

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!