Fost prefect al Iașului, consilier la Prefectura Botoșani

Nicusor Paduraru, fostul prefect al judetului Iasi din perioada 2006-2008, a fost prezentat astazi la Botosani drept consilier la Cancelaria noului prefect Raluca Curelariu. Potrivit acesteia, Nicusor Paduraru a fost ales pentru experienta bogata din zona privata si cea administrativa.

Vreau să îi mulțumesc domnului Nicușor Păduraru, care a acceptat să se alăture Cancelariei Prefectului din poziția de consilier. Dumnealui are o experiență vastă atât în mediul privat, cât și în mediul administrativ. A fost pe rând consilier județean, prefect și parlamentar de Iași, activând o scurtă perioadă de timp inclusiv în Ministerul Afacerilor Interne”, a spus Raluca Curelariu.

„Am fost plăcut surprins și onorat de invitația doamnei Raluca Curelariu să îi fiu consilier în echipa dumneaei ca Prefect al județului Botoșani. Ca să știți doar, am acceptat acest rol. Nu voi fi o prezență personală publică foarte activă în acest sens, sunt un om în continuare lipsit de apartenență politică. Sper ca experiențele mele profesionale din mediul administrației publice locale și centrale, din mediul economic privat cât și din zona voluntariatului în asociații civice să fie un suport util în activitatea cancelariei Prefectului din județul Botoșani”, a precizat Nicusor Paduraru.

Tot din echipa noului prefect de Botosani face parte si Andrei Tomegea un fost consilier parlamentar. Controversata este numirea unei tinere de 29 ani, fosta florareasa si baloon artist care va activa la secretariatul Cancelariei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *