Fonduri suplimentare pentru plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură

agricultura-combina-lan-de-grau-640x400

În ședința de Guvern de azi s-a decis suplimentarea fondurilor pentru plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură.

„Modificările aduse prin prezentul act normativ vizează suplimentarea sumelor existente alocate prin bugetul MADR pe anul 2022 cu suma de 480.000.000 lei, valoarea totală a schemei în anul 2022 devenind în prezent 817.000.000 lei. Luăm toate măsurile ca să ne asigurăm de continuarea aplicării schemei de ajutor de stat în anul 2022, fapt ce contribuie la diminuarea efectivă a costurilor de producție prin rambursarea sumelor reprezentând diferențele de accize și stimularea continuității activităților din agricultură. Venim în sprijinul fermierilor, astfel încât să le oferim o gură de oxigen, atât de necesară în gestionarea cheltuielilor realizate”, a declarat Petre Daea, ministrul Agriculturii.

Începând cu 2014, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale derulează schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei folosită în agricultură.