Fonduri elvetiene pentru iluminatul public din Suceava
Municipalitatea suceveană intenționează să acceseze din nou fonduri elvețiene, din care s-a făcut prima etapă de modernizare a iluminatului public și au fost cumpărate mașini și microbuze electrice, pe apelurile de proiecte care vor fi lansate în toamna acestui an.
O serie de discuții în acest sens au avut loc deja între primarul Sucevei, Ion Lungu, cu reprezentanții Confederației Elvețiene, la București, dar și la sediul administrației locale.
Fonduri elvetiene pentru iluminatul public din Suceava
„După participarea la Forumul organizat de Federația Patronală a IMM-urilor din România având ca subiect învățământul dual, unde a fost prezent și reprezentantul Ambasadei Elveției, am avut o întâlnire la sediul Primăriei cu șeful Biroului Contribuției Elvețiene, Giacomo Solari.
Primăria Municipiului Suceava a accesat fonduri elvețiene în valoare de 10.000.000 franci elvețieni, folosiți pentru modernizarea iluminatului public cu lămpi tip LED, autovehicule și autobuze electrice.
Dorim să mai accesăm fonduri elvețiene pe noua finanțare, care va fi lansată în această toamnă. Am convingerea că vom continua colaborarea cu Ambasada Elveției pe noi proiecte!”, a spus primarul Ion Lungu, care le-a prezentat și proiectul administrației locale de a înființa “Noua Platformă Industrială a Sucevei”, pe terenurile de la fosta Termica, unde sunt disponibile toate utilitățile necesare.