Florin Citu propune introducerea certificatului verde in cazul nuntilor din localitatile cu incidenta mare

citu

Premierul Florin Citu propune ca in localitatile cu rata de incidenta de peste 3 la mie sa se ceara certificatul verde in cazul nuntilor.

Sunt nunţi programate în perioada următoare în zone unde deja se vede că ajungem la 3 la mie. Propunerea mea este şi aş vrea să ne asigurăm că aceste nunţi nu sunt anulate – ar trebui să folosim certificatul verde pentru aceste nunţi, dacă se poate, că oamenii nu mai pot să-şi modifice data de la o săptămână la alta şi atunci aş propune ca pentru nunţile care sunt deja programate şi sunt în zone unde incidenţa creşte să folosim certificatul verde. (…) Pentru nunţi aş propune certificatul verde şi aş vrea să văd dacă, din punctul vostru de vedere, aceasta este o soluţie”, a afirmat, duminică, premierul, la videoconferinţa cu prefecţii şi cu reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică, potrivit Agerpres.

Florin Citu a cerut si dublarea numarului de paturi ATI din spitale.

„Avem deja 600 de persoane. Ultima informare pe care o aveam este că avem ca număr de paturi disponibile 860, aş vrea cât mai repede să revenim la 1.600 de paturi disponibile pentru secţiile ATI. Dacă este nevoie de intervenţia mea, spuneţi, dar ştiu foarte bine că putem să ajungem la 1.600 de paturi. Să-mi spuneţi cum şi când ajungem acolo, ca să nu fim luaţi pe nepregătite”, a afirmat Citu.