Fiscul renunță la amenzile pentru lipsa caselor de marcat inteligente

casa-de-marcat001

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) propune suspendarea amenzilor pentru firmele care nu au conectat casele de marcat la sistemul informatic al Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). „La această dată, se înregistrează un decalaj de circa trei luni faţă de calendarul care vizează conectarea aparatelor de marcat la sistemul informatic al ANAF; operatorii economici din categoria marilor contribuabili care aveau obligaţia să asigure conectarea aparatelor de marcat la sistemul informatic al ANAF riscă începând cu data de 1 octombrie 2020 aplicarea de sancţiuni drastice fără ca fapta să le fie imputabilă, în condiţiile în care doar o mică parte a distribuitorilor autorizaţi au obţinut supliment de aviz tehnic de la ICI Bucureşti, iar după obţinerea acestui document este necesară parcurgerea altor etape obligatorii”, motivează ANAF.

Amenzi suspendate „circa” trei luni

Conform MFP, măsura are în vedere suspendarea cu circa trei luni a aplicării sancţiunii prevăzută de lege pentru nerespectarea obligaţiei operatorilor economici de a asigura conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al ANAF, pentru a permite distribuitorilor autorizaţi să dezvolte softul, să îl testeze, să obţină supliment de aviz tehnic la ICI Bucureşti şi respectiv să îl implementeze în aparatele de marcat, astfel încât acestea să se conecteze la sistemul informatic al ANAF, în vederea transmiterii datelor fiscale. „Considerăm că aspectele prezentate mai sus vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă”, se menţionează în nota de fundamentare.

Agenții economici care nu și-au conectat casele de marcat inteligente la ANAF riscau amenzi cuprinse între 8.000 – 10.000 lei, fără ca nerespectarea legii să le fie imputabilă.