Finanțarea Politehnicii, respinsă. „Paraschiv trebuie să plece. Nu vă e rușine? Ești un mincinos”

Scandal monstru în Consiliul Local, în această dimineață, pe tema finanțării Politehnicii Iași. Redăm mai jos, declarațiile consilierilor care au luat cuvântul până acum. Știre în curs de actualizare.

Mihai Chirica: E greu să te bagi într-o asemenea chestiune. Fotbalul nu este cel mai select loc în care să te pronunți. Noi nu discutăm despre oameni cu nume și prenume, despre atitudini pe care le au avut ei. Discutăm despre oportunitatea de a salva un club de la retrogradare din păcate. Am văzut și punctele de vedere ale unor grupe de suporteri și pe al lui Marius Paraschiv (n.r. – Ciprian Paraschiv), al conducerii clubului, am ascultat și diverse reacții în presă și cred că până la o decizie finală trebuie să dăm o șansă clubului. Mâine este meci restanță cu Viitorul și încercăm să mobilizăm echipa. Suma propusă de către noi nu reprezintă decât 10% din ceea ce avansau ei ca propuneri de finanțare. Va fi doar o mică gură de oxigen. Știu și eu despre tensiunile care s-au pronunțat în spațiul public. Știu că există tabere creionate deja – Comitetul Director, suporteri, parte din ei, dar nu cred că acesta e momentul să tranșăm aceste lucruri.

Andrei Popescu: Am spus și în Comisia de Tineret și Sport că de la ultima tranșă aprobată nu s-a schimbat nimic. Ba chiar situația e mai rea. Am spus cu toții că vom investi dacă este un management serios. Vom face investiții când vom avea o siguranță că la club sunt oameni profesioniști. Luni am asistat la o piesă de teatru, am ascultat discursul domnului Antohi și planul domnului Paraschiv. Apoi am aflat că de fapt domnul Paraschiv nu mai era președinte. CD a luat decizia cu o săptămână înainte și nu a avut bunul simț să ne anunțe. Așa nu se poate! Îți bați joc de Primărie și de CL. O astfel de mentalitate este inacceptabilă și până nu va avea loc o reformă, USR nu va mai fi de acord cu finanțarea. USR va vota împotrivă. Dacă veți fi de acord, veți încuraja mediocritatea.

Mihai Chirica: Mapa avea decizia 386 din 29/3/2021 – art.1 desființarea președintelui executiv și preluarea de către un vicepreședinte din Comitetul Director

Ionuț Anastasiei – Nici eu nu am primit nicio mapă. Era doar planul propus de ex președintele Politehnicii Iași.

Mihai Chirica: Ambele materiale erau la mapă.

Iulian Nicolau – Sunt președinte la Comisia de Urbanism. Mereu fac toate eforturile să transmit informația completă pentru a vota informați. Este obligația președintelui. Data viitoare, am rugămintea ca informațiile să fie transmise complet.

Florin Briaur – Haideți să depășim acest moment. Sunt probleme de comunicare, dar tocmai de aceea am propus să ne întâlnim la stadion cu membrii CD pentru a avea o analiză completă asupra a ceea ce se întâmplă. E deja prea târziu săptămâna viitoare. Trebuie să transmitem un semnal de unitate. La vară vom avea o șansă în plus să avem fotbal în continuare. Haideți să dăm astăzi o mână de ajutor echipei de fotbal. Apoi vom putea face o analiză.

Florin Ciobotaru – Ni s-a părut că am convenit asupra faptului că trebuie să susținem în continuare fenomenul sportiv din Copou. Mă uit la colegii mei tineri antevorbitori și deși îi simt aproape de fotbal, nu îi înțeleg de ce nu reușesc să se dezlipească de anumite ordine venite de nu știu unde și să voteze și cu sufletul și cu rațiunea. Eu sunt convins că la vot vor fi de acord și ei să susținem echipa de fotbal. Ar trebui să încetăm cu aceste peticeli, dar dacă în 2021 aceasta e soluția, hai să o îmbrățișăm cu toții. Suntem ieșeni și avem o datorie față de destinele fotbalului din orașul nostru.

Răzvan Timofciuc – Au fost colegi care au intrat online, deci reprezentantul CD putea să ne informeze asupra deciziilor luate la club. Demiterea președintelui executiv era un moment important. Forma asta de sfidare nu poate fi tolerată. Eu am mai auzit în multe rânduri aceste declarații alarmante că fotbalul se prăbușește la Iași. Nu mai merge. Domnule primar, sunteți principalul responsabil. În mod clar ne dorim să avem o echipă puternică de fotbal, de care să fim mândri, dar ne dorim și ca ceea ce se întâmplă la club să se facă într-un mod transparent, deschis.

Mihai Chirica: Răzvan, nu fi nesimțit! Ești responsabil tu că nu faci nimic! Managementul sportiv a fost cel greșit. Nu vă e rușine? Parcă vorbiți cu vocea lui Paraschiv! El care vă stârnește și care a îngropat clubul! Trebuie dat afară Paraschiv pentru că el a făcut clubul cum arată. Credeți că Antohi a dat vreo decizie privind jucătorii? Vreți să ajutăm sau să îngropăm? Puneți-i cruce!

Ciprian Bostan: Am vorbit cu colegii mei din PNL și vom susține finanțarea. Ca să putem aduce un management performant, trebuie mai întâi să mai avem echipă de fotbal. Votul nostru va fi pentru și cu asumarea clară a unei implicări în ceea ce privește schimbarea modului în care este condusă această echipă.

Bogdan Crucianu: Președinții s-au tot schimbat la Iași, fie în Liga a 2-a, fie în Liga 1, dar avem același Consiliu Director care stă pe aceleași scaune de la înființare și cred că acolo va trebui să vedem dacă nu cumva este o problemă. Am schimbat președinți, dar avem un CD care stă de ceva ani acolo și lucrurile nu funcționează. Sunt curios care sunt finanțările obținute de acest CD.

Răzvan Timofciuc: Am ajuns în situația asta din cauza a ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani. Deciziile s-au luat mereu în spatele ușilor închise. Niciodată nu s-a venit cu un raport în Consiliul Local. Era și în decembrie un moment critic – am votat toți și am condiționat de unele reforme care să se întâmple – schimbarea în CD – nu se poate ca ei să devină patronii clubului dacă ei nu aduc niciun leu. Trebuie să facă parte din CD suporteri, oameni de la universități, din mediul de business. Acest club trebuie să devină autonom. Din decembrie și până astăzi nu s-a schimbat nimic. Nu ne putem face că nu vedem că acolo nu se petrece nimic.

Alexandru Baciu: Sunt unul dintre cei mai înfocați fani. Vrem să schimbăm Consiliul Director și să găsim un investitor care să ducă Politehnica unde îi este locul.

Bogdan Balanișcu: Grupul social-democrat își dorește să contribuie la păstrarea Politehnicii Iași. A ține clubul în viață este atributul managementului clubului. Faptul că ei nu au reușit să găsească soluții și vin mereu cu mâna întinsă – domniile voastre ce ați făcut să salvați acest club? Să ajungeți în această postură să salvăm noi clubul? Atâta timp cât ei la nivel intern nu au luat măsurile să se salveze, nu pot veni la noi mereu. Am făcut-o în 2020, am făcut-o în 2021, iar în schimb, ieșenii au primit scandaluri, discuții, mai puțin planuri concrete. Cine este domnul Ambrosie? Vreau să pot să discut cu conducerea clubului pe soluții concrete. Lucrurile sunt simple: este vorba de bani publici. Nu vreau să mai aud niciodată în CL că salariile sunt confidențiale. Cheltuielile trebuie făcute transparent. Astăzi, pe acest proiect ne vom abține de la vot și dorim să vedem că cei din conducerea clubului își fac treaba ca să deblocăm această situație.

George Pleșu: Schimbarea Consiliului Director e cerința noastră minimă.

Iulian Nicolau: Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește de pomană.

Mihai Chirica: E mare păcat că totul s-a transformat într-o dezbatere politică. Credeți că punctul de vedere al președintelui este suveran? Nu! Al Comitetului Director e suveran? Nu! Pentru că trebuia să schimbe președintele executiv de la primele 10 eșecuri. Cât timp am trecut peste unul ca Dragnea, peste chestiunile astea minore nici nu mă sinchisesc. Avem timp să ne tragem de păr, dar hai să construim. Nu vom moșteni definitiv funcțiile pe care le avem. Spuneți clar de ce nu vreți să votați. Vreți să retrag proiectul de pe ordinea de zi? Îl retrag. În lupta politică am arătat că sunt mai fair decât oricine. Domnule președinte, părerea mea, puneți la vot să încheiem odată circul ăsta. Faceți reformă, dar nu îngropați!

Bogdan Balanișcu: Ne vom abține de la vot. Am demonstrat că susținem sportul în general cât și Poli Iași. Soluția pe care o vedem noi este abținerea până CD vine și ne spune care sunt pașii pe care le vor face, ce schimbări fac, își asumă greșelile, justifică cine își asumă pierderile. Apoi, vor avea votul nostru. Mingea e în terenul lor, îi așteptăm să șuteze.

Iulian Nicolau: Domnule primar, am ascultat discursul dvs. frumos. Sunt de acord. Vrem să construim. Dar a construi pe fundații care sunt crăpate, vom construi o citadelă care se va dărâma.

Bogdan Balaniscu: E prima ședință în care simt că politicul a acaparat ceea ce trebuie să facem.

Florentin Ciobotaru: Discutăm de împrumut care nu ar trebui să nască atâtea polemici. Discutăm despre ultima redută a sportului. Hai să termină cu această campanie politică, să simțim că suntem ieșeni și să trecem la vot.

Ora 11.41: Se trece la vot

Împotrivă: 9

Abțineri: 5

Proiectul a fost respins.

Mihai Chirica: USR a îngropat astăzi fotbalul din Iași.

știre în curs de actualizare