Finantare pentru pietele si terenurile de sport din judet

piata verde

Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a semnat contractele de finanțare cu primăriile ale căror proiecte au fost declarate câștigătoare în cadrul sesiunii din 2022 a Programului Județean de Dezvoltare Economico-Socială pentru perioada 2021-2024. Prin acest program, Consiliul Județean Iași acordă, în premieră, finanțare pentru modernizarea piețelor/târgurilor și terenurile de sport.  Pentru piețe și târguri, valoarea maximă eligibilă pentru fiecare proiect este de 500.000 de lei, iar pentru terenuri de sport de 350.000 de lei.

“Dorim ca prin Programul Județean de Dezvoltare Economico-Socială să eliminăm discrepanțele dintre zona rurală și cea urbană, să stimulăm comerțul din județul nostru și să ajutăm micii antreprenori să își desfășoare activitatea în condiții optime și moderne. Sprijinim primăriile prin acordarea acestor finanțări nerambursabile și ne propunem ca împreună, până la sfârșitul anului 2024, să reușim amenjarea la standarde europene a cel puțin 20 de piețe și târguri și a 40 de terenuri de sport. Mă bucur că primarii au răspuns pozitiv la această inițiativă și sunt convins că vom reuși, de la an la an, să îmbunătățim acest program și chiar să majorăm suma alocată’’, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.

La categoria piețe/târguri, beneficiarii finanțărilor nerambursabile sunt: Orașul Podu Iloaiei – 500.000 de lei, Comuna Țibănești – 500.000 de lei, Comuna Țigănași – 500.000 de lei, Comuna Mironeasa – 500.000 de lei, Comuna Rediu – 498.095 de lei. La categoria modernizare terenuri de sport, au fost declarate eligibile proiectele din: Comuna Deleni – 350.000 de lei, Comuna Sinești – 350.000 de lei, Comuna Holboca – 350.000 de lei, Comuna Gropnița – 350.000 de lei, Comuna Ciortești – 350.000 de lei, Orașul Tg. Frumos – 240.556 de lei, Comuna Victoria – 350.000 de lei.