Finanțare de 1,4 milioane de lei pentru un proiect de prevenire COVID

Protective medical mask and anti bacterial hand soap on a blue background

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a câștigat o finanțare de peste 1,4 milioane de lei pentru implementarea unui proiect de măsuri active pentru prevenirea răspândirii infecției COVID-19.

Proiectul își propune creșterea capacității de gestionare eficientă a crizei sanitare prin diminuarea riscului de propagare a infecției cu SARS-CoV-2 în sistemul public de educație universitară.

Instituția va fi dotată cu materiale și echipamente necesare pentru protecția sănătății studentilor, cadrelor didactice, personalului didactic auxiliar și nedidactic, colaboratorilor sau reprezentanților din domeniul educației.

Proiectul va primi finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM) și va fi implementat în perioada ianuarie – decembrie 2022.