Fetita lovita in Bacau de o locomotiva va fi externata de la Spitalul de Copii Sf. Maria

Dupa patru interventii chirurgicale majore, cu peste 30 de ore in total, dupa nopti de veghe si zile interminabile de asteptare, in sfarsit, Larisa, fetita din Bacau lovita de locomotiva va pleca acasa.
„Nu exista fericire mai mare decat sa poti reda unui copil zambetul si speranta unei vieti normale. Suntem cu totii bucurosi ca am putut ajuta un copil sa-si recapete lumina din priviri”, a scris Sidonia Susanu, șefa Secției de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și echipa Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”.
Va reamintim, pe data de 24 ianuarie, o locomotivă izolată, aflată în mers, a surprins adolescenta, in gara din Bacau, in momentul in care traversa calea ferată. Polițiștii au stabilit că, minora de 13 ani, ar fi traversat liniile de cale ferată trecând prin trenul oprit la linia II, după care ar fi escaladat gardul despărțitor al celor două linii și fără să se asigure, ar fi sărit în gabaritul liniei I, moment în care a fost accidentată de locomotivă.
Copila a fost adusa in stare grava la Iasi si supusa unor operatii chirurgicale complexe, prima dintre ele constand in replantarea piciorului amputat.