Fetita de 4 luni din comuna Sipote, moarta in casa

copil fata nou nascut

O fetita de 4 luni din comuna ieseana Sipote a murit ieri chiar langa mama ei. Oamenii legii au deschis un dosar de moarte suspecta si au sesizat reprezentantii DGASPC Iasi. Tatal fetitei a fost cel care a sunat la 112 sa anunte ca micuta nu mai respira.

Tatăl minorei a sunat la 112 și a anunțat că fiica lui, aflată lângă mama în pat, nu mai prezintă semne vitale. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și urmează să se stabileasca cauza morții micuței de 4 luni.

Anca Vîjiac, purt. de cuv. IPJ Iași:„Polițiștii au fost sesizați despre faptul că un minor a fost găsit decedat de către tatăl său. În cauză a fost dispusă efectuarea necropsiei pentru a se stabili cauza morții nou-născutului de asemenea, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă pentru a se stabili cu exactitate întreaga situație de fapt, urmând ca în funcție de ce vom constat să dispunem și măsuri.”

Trupul neînsufleţit al copilei a fost preluat şi transportat la IML. Urmează să se efectueze necropsia pentru a se stabili cauza decesului.