„Festivalului Istoric Getodava” ediția a III-a

295921626_531417632117405_7655074900912280916_n

Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară a lunii iulie parteneriatul cu Asociația Culturală „Geto-Dacii din Moldova” pentru realizarea unui amplu eveniment cultural – istoric în Iași la care vor participa numeroase asociații similare din țară și străinătate.

Ceremonia de deschidere va avea loc sâmbătă, 20 august 2022, la Primăria din comuna Dumești și va fi urmată de parade de prezentare a participanților în muncipiul Iași pe traseul: Palatul Culturii, pietonal Ștefan cel Mare și Sfânt, Piața Unirii, str. Lăpușneanu, Copou, Stadionul Emil Alexandrescu.

În seara zilei de vineri, 26 august 2022, începând cu orele 19.30, va avea loc o paradă la care vor participa membrii din cele 12 asociații prezente la eveniment, pe traseul: Piața Unirii, pietonal Ștefan cel Mare și Sfânt, Palatul Culturii.

Pe pârtia de schi din Iași, bd-ul C. A. Rosseti, vor avea loc sâmbătă, 27 august, și duminică, 28 august, începând cu ora 12, ateliere meșteșugărești interactive, prezentări de echipamente, lupte demonstrative, înfruntări între gladiatori, dansuri tradiționale și alte evenimente specifice festivalului. Accesul publicului este liber.