Festivalul Internațional de Poezie a ajuns la Colegiul „C. Negruzzi”

vlcsnap-2022-05-24-17h26m09s995

Elevii pasionati de arta scrisului de la Colegiului National „C. Negruzzi”, au avut astazi parte de o intalnire inedita cu poeti precum Adi Cristi, Radu Andriescu, Angela Baciu și Andrei Novac. Acestia au pasit pe treptele amfiteatrului si au impartasit din secretele poeziei cu elevii de liceu.

În aceasta saptamana, cei aproape 70 de poeţi invitaţi la Festivalul International de Poezie sunt prezenti in liceele ieşene pentru recitaluri lirice şi dialoguri libere.

Adi Cristi – poet: „Suntem în a doua zi a festivalului. O zi trecută care s-a consumat cu întâlniri la colegiile naționale, cele 11 colegii, dar și cu primul recital extraordinar de poezie care a avut loc aseară, la ora 18, la Muzeul Municipal Iași. Vom continua și astăzi cu vizite la colegiile naționale. Grupa A pe care eu o moderez, astăzi este la Colegiul Național „Costache Negruzzi”, celelalte grupe, de asemenea sunt la 10 colegii naționale, pentru ca, după-amiaza aceasta să avem al doilea recital extraordinar în care vor evolua importanții poeți ai țării, dar și din celelalte colțuri ale lumii„.

Elevii pasionați de poezie de la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași au avut ocazia sa-si prezinte propriile creații, iar marii scriitori prezenți la întâlnire i-au felicitat cu diplome și le-au oferit sfaturi.

Camelia Gavrilă – director Colegiul Național „Costache Negruzzi”: „Este un moment impresionat, într-o succesiune de alte întâlniri cu scriitori, fie că vorbim de FILIT, fie că vorbim de activități care sunt sub genericul Arts Weeks sau de cenacluri pe care le organizăm noi. Există această cutumă a regăsirii între creator, artist, scriitor și elevi, liceeni mai ales. Poezia are însă un rol aparte, un rol special. Suntem într-un oraș fabulos și metafizic, un oraș al junimii, un oraș al revistelor literare și de critică literară importantă, iar poezia își regăsește aici un spațiu de geneză. Festivalul acesta este deja o tradiție, are o continuitate. Prezența în școli a poeților crează o punte de legătură între suflete, sensibilități, între generația tânără mai puțin apropiată de poezie”.

In cadrul Festivalului Internaţional „Poezia la Iaşi”, iesenii vor avea prilejul să audieze secvenţe de intemezzo muzical, oferit de Patricia Iacob, la vioară, Diana Maria Hrenciuc Mertic, la violoncel, dar şi un recital extraordinar inedit oferit de cunoscutul actor francez Charles Gonzales, care va interpreta în premieră din operele poeţilor ieşeni: Daniel Corbu, Adi Cristi, Nichita Danilov, Cassian Maria Spiridon şi Valeriu Stancu.