Festivalul INIMO a strâns bani pentru 6000 copii

inimo

Punct final al distracției după trei zile de Festival INIMO. Potrivit organizatorilor, în urma evenimentului caritabil s-au strâns 400 de mii de euro. Astfel, peste 6.000 de copii vor primi haine și rechizite pentru noul an școlar. Părintele Dan Damaschin speră să mai strângă bani pentru alți 4200 copii, din donațiile online.

Cel mai mare festival caritabil din România s-a desfășurat în acest weekend la Iași. Astfel, zeci de mii de persoane au fost prezente pe stadionul din Copou pentru a-și vedea artiștii favoriți. Accesul la festival s-a făcut în baza unei donaţii pentru asociația Glasul Vieții, fondată de părintele Dan Damaschin. Cu banii strânși, peste 6000 de copii nevoiași din Moldova vor primi la început de an școlar un pachet generos: alimente, produse de igienă, haine și rechizite pentru şcoală.

„Vorbim de ceva miraculos. Nimeni nu se aștepta să avem așa ceva în Iași, un festival al familiei. Un festival care sub acest concept nu a avut precedent în Iași, în Moldova. La acest festival, așa cum bine se știe, au fost cei mai cunoscuți artiști din România. Organizatorii de spectacol au fost șocați că am reușit să aduc în Iași acești oameni. Sunt șocați, nu există. Cum am reușit să aduc pe aceeași scenă Smiley, Andra, Connect-R, Direcția 5. Dar uite că am reușit”, a spus Preot Dan Damaschin, organizator.

Jandarmeria a precizat ca 25.000 ieșeni au participat la Festivalul INIMO, dar numărul donatorilor a fost dublu prin implicarea unor companii puternice din oraș.

„Am avut recorduri peste recorduri. Cea mai mare scenă din România a fost la Iași. Am avut public la prima ediție, cum nu au avut alții în 10 ediții. 50 de mii de plătitori de bilete. Suma care s-a colectat la acest sezon se apropie undeva de 400 de mii de euro. Doar cel puțin 100 de mii pleacă către niște costuri absolut necesare, nu altceva, cazări pentru partea tehnică a festivalului, oamenii care au fost în spatele scenei. Și atunci rămânem cu 300 de mii de euro. Oameni care vor acoperi programul de dimineață, 4600 de copii, mai avem 1400 de la noi deja dați către donatori și avem 6000 de copii îmbrăcați până acum cu ajutorul INIMO, a mai spus Preot Dan Damaschin, organizator.

Festivalul „INIMO” va deveni o tradiție la Iași, speră organizatorii, care se gândesc deja la ediția de anul viitor.