Ferestre către suflet | Minunile din “Glasul vieții”

Minunile din “Glasul vieții”

Sharing is caring!

Părintele Dan Damaschin: „Cei care ajută au înţeles raţiunea de a fi creştin“

Emisiunea „Ferestre către suflet“ de săptămâna aceasta s-a bucurat de prezenţa preotului Dan Damaschin de la biserica din incinta Maternităţii „Cuza Vodă“ din Iaşi, într-o discuţie emoţionantă cu jurnalistul Lucian Apopei. Implicat în nenumărate proiecte caritabile, părintele Damaschin a amintit despre durerile copilăriei pe care încearcă să le aline prin intermediul Asociaţiei „Glasul Vieţii“. Astfel, au luat naştere proiecte precum: „Grăuntele de Muştar“, un program prin care 7.149 de copii, provenind din medii defavorizate, primesc pachete cu îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite şi materiale sanitare şi de igienă. Aşa am aflat că pentru unii copii, din cauza condiţiilor precare în care trăiesc, şcoala nu a început încă şi, dacă nu se intervine în sprijinirea lor, există un pericol real de abandon şcolar; Proiectul „Casele Speranţei“, prin care mai multe familii cu mulţi copii au avut bucuria de a se muta în propria casă; Proiectul „Marea Vieţii“, care numai anul acesta a împlinit visurile a peste 200 de copii de a avea o vacanţă la mare; „Grăuntele de Iubire“ şi „Grăuntele de Lumină“, derulate la Crăciun şi la Sfintele Paşti, şi multe alte proiecte caritabile motivate, aşa cum spune părintele Damaschin, de faptul că „reuşitele ulterioare ale copiilor sprijiniţi de noi umplu lumea de bunătate“

„Cei care ajută au înţeles raţiunea de a fi creştin“

Pentru a realiza toate aceste proiecte enumerate, Asociaţia „Glasul Vieţii“ se bucură de sprijinul a mii de voluntari şi donatori. „Un om nu este creştin adevărat dacă nu îşi valorizează aceste virtuţi sădite în fiinţa umană, între care dragostea faţă de aproapele. Cei care ajută au înţeles raţiunea de a fi creştin“, spune părintele Dan Damaschin, care ştie că pentru a face milostenie, nu avem neapărată nevoie de bani, ci de bunăvoinţă. Milostenia n-a fost lăsată pentru cei ce primesc, ci pentru cei ce dăruiesc, de aceea mai fericit este a dărui, decât a primi: „Suntem lângă oameni şi-L lăsăm pe Dumnezeu să facă ce ştie mai bine“

Cei care vor să sprijine activitatea Asociaţiei „Glasul Vieţii“, o pot face în diferite moduri:

– prin donaţii:
Conturile deschise la Banca Transilvania
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (Lire)
Cod Swift BTRLRO 22

– Voluntarii Asociaţiei „Glasul Vieţii“ pot fi găsiţi şi sprijiniţi la biserica din incinta Maternităţii „Cuza Vodă“ din Iaşi; 

– De asemenea, puteţi sprijini Asociaţia „Glasul Vieţii“ şi prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com;

– Puteţi sprijini Asociaţia „Glasul Vieţii“ şi prin Poştă sau Curierat pe numele Bisericii Maternităţii „Cuza-Vodă“, Iaşi, str. Cuza Vodă nr. 34.

shares