Ferestre către suflet – Activități de calitate în familie pe timp de pandemie. Recomandări pentru părinți

invitati_ferestre

Activități de calitate în familie pe timp de pandemie. Recomandări pentru părinți

De când a început starea de urgenţă în România, situaţia multora dintre noi s-a schimbat într-o măsură mai mare sau mai mică. Asupra vieţii de familie dorim să ne aplecăm astăzi atenţia şi nu numai, prin natura ocupaţiilor profesionale pe care invitaţii noştri de astăzi le au: – prof. Loredana Vatamanu, consilier psiholog – pr. Cătălin Vatamanu, lector universitar Alături de noi la Ferestre către suflet, printr-un apel video, cei doi membri ai familiei Vatamanu ne-au vorbit despre Jurnalul din anul covidului pe care îl realizează zilnic, cu texte şi fotografii, despre o listă cu activităţi de calitate privind timpul petrecut acasă cu copiii preşcolari sau cu şcolarii mici, publicată pe site-ul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi (CJAE Iaşi), dar şi despre o perspectivă interesantă a realităţii actuale regăsite uimitor în paginile Vechiului Testament. Moderatorul întâlnirii este Lucian Apopei.