Fenomene meteo periculoase în Moldova. Echipele DRDP Iași intervin pe rețeaua rutieră

vant

Echipele DRDP Iași intervin în acest moment pentru eliminarea efectelor produse de vântul puternic pe rețeaua rutieră din administrare.

Pe fondul atenționărilor meteo, s-au înregistrat daune îndeosebi la nivelul semnalizării rutiere (DN 29, DN 29B, DN 29D) al altor elemente ce țin de siguranță circulației (balize semnalizare, parapet lestabil – DN28, Valea Lupului, județul Iași).

De asemenea, pe corpul drumului au ajuns transportate de vânt resturi arboricole și chiar porțiuni de acoperiș (DN 29D, extravilan Ștefănești, jud. Botoșani) sau stâlpi de susținere a rețelelor de utilități (DN 29, extravilan Ungureni, jud. Botoșani).

Până în această seară, ora estimată 20:00, zona Moldovei se află sub atenționare Cod galben de intensificări susținute ale vântului, interval în care se vor înregistra rafale de 55-65 km/h, iar pe arii restrânse 75-80 km/h.

Recomandarea pentru conducătorii auto este de a-și programa cu maximă atenție călătoriile în zonele afectate și de a circula cu prudență, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite.