Femeie tăiată cu drujba de propriul fiu

atac-cu-drujba

foto: newsar

Caz șocant în localitatea Dagata, județul Iași, după ce o femeie de 89 de ani a fost tăiată cu drujba de propriul fiu. Aceasta a ajuns în stare gravă la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași cu multiple fracturi și plăgi tăiate.

Pe fondul consumului de alcool, fiul și-a tăiat cu drujba propria mamă. Femeia, în vârstă de 79 de ani, a fost găsită într-o baltă de sânge de cadrele medicale ajunse la fața locului.

„Persoana a fost găsită de către terapia intensivă mobilă SMURD într-o baltă de sânge, cu traumatism prin tăiere cu un obiect tăietor la nivelul toracelui și abdomenului. A fost adusă în UPU Sf. Spiridon, tratată, investigată, s-a diagnosticat un pneumotorax deschis, fracturi costale, un traumatism abdominal și toracic penetrant, s-a intervenit în urgență și apoi pacienta a fost transferată în Spitalul de Pneumoftiziologie, în clinica de chirurgie toracică pentru tratamentul definitiv. Un prognostic rezervat”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic coordonator UPU-SMURD Iași.

Agresorul este investigat acum de medicii psihiatri. Pentru cele două persoane s-a pus diagnosticul de etilism acut.

„Din nefericire alcoolul consumat în exces poate dezinhiba comportamental și poate duce la lipsa capacității de cenzurare a comportamentelor. În sensul acesta există reacții implusiv explozive, inclusiv cu violență exagerată.”, informează dr. Ovidiu Alexinschi, directorul medical al Institutului de Psihiatrie „Socola

Polițiștii ieseni au deschis un dosar penal pentru omor.