FC Botoșani ar putea pierde încă doi titulari. “Oferte au fost și pentru alți jucători”

FC Botoșani a pierdut trei jucători importanți și în perioada imediat următoare riscă să piardă încă doi. În plus, mai sunt doi-trei jucători care au oferte și care ar putea pleca până la finalul perioadei de transferuri.

Antrenorul Marius Croitoru deja s-a obișnuit cu gândul că în fiecare an pierde câte șapte-opt jucători și trebuie să găsească înlocuitori.

“Au plecat Rodriguez, Ashkovski, Keyta, Youssef. Sunt jucători importanți. Nu mai am la cine să mai renunț pentru că au plecat destui. Ofosu, Dugandzic, Cîmpanu, Haruț, Rodriguez, Ashkovski, Keyta. O echipă. Dacă mai renunț la câțiva, rămân fără echipă. Sper ca și anul acesta să reușesc să aduc jucători”, a spus Marius Croitoru.

Până la startul campionatului, FC Botoșani riscă să-i piardă și Al Mawas și Chindriș. Ambii l-au anunțat pe Marius Croitoru că au oferte și că vor să plece.

“Al Mawas a plecat la lot. Rămâne să vedem dacă se întoarce. Am avut o discuție cu el și mi-a spus că vrea să se întoarcă în zona arabă. Rămâne ca patronatul să hotărască prețul. Andrei Chindriș este un jucător care în ultimii doi ani  a fost U21 și a făcut-o foarte bine. Este căutat, trebuie să iau în calcul plecarea lui pentru că și el își dorește acest lucru. Acolo voi continua să joc cu jucător U21. Oferte au mai fost și pentru alți jucători”, a adăugat antrenorul FC Botoșani.