Fata electrocutata din Roman are arsuri mai grave decat s-a crezut initial

fata arsa

Adolescenta de 15 ani din Roman, electrocutata dupa ce s-a urcat pe un tren sa-si faca un selfie are arsuri mai grave decat s-a crezut initial. Medicii de la Spitalul de Copii Sf. Maria au stabilit ca minora are arsuri de gradele III și IV pe 40 la sută din suprafața corpului fiind supusă unei prime intervenții.

Operația, realizată de echipa de chirurgi plasticieni condusă de dr. Sidonia Susanu, șefa Secției de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, a durat cinci ore. Medicii au precizat că și în cazul acestei paciente va fi folosită terapia cu presiune negativă, procedeu unic în România, care a dat rezultate deosebite în cazul altor copii cu arsuri grave.

In luna mai, de exemplu, utilizând aceeași terapie, medicii de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sfânta Maria” au salvat viața unui băiețel de 13 ani, din Iași, internat cu arsuri grave, în urma electrocutării suferite după ce s-a urcat tot pe un vagon de tren, iar în urmă cu patru luni, un alt caz grav, o fetița din Huși, care a fost transferată la Iași după ce a suferit arsuri pe 40% din corp, fiind opărită cu ciorbă, a fost și ea salvată de cadrele medicale de la Secția de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă.

Secția de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași a fost înființată pe 1 aprilie 2021 în urma deciziei plenului Consiliului Județean Iași. Până la acel moment, cazurile cu arsuri de peste 20% din suprafața corpului erau transferate la București. Anual, în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași sunt internați, în medie, 160 pacienți cu arsuri de grade diferite la care se adaugă și cei tratați în ambulatoriu.