Fără tradiții în pandemie

bataie ruginoasa

Traditionala bataie de la Ruginoasa, din ajunul Anului Nou, eveniment cu traditie așteptat in fiecare an de catre localnici a fost anulata în 2020. Din cauza pandemiei, pe fondul restrictiilor impuse, satenii nu vor mai iesi pe strazi ca in ceilalți ani, pentru a privi infruntarea dintre deleni si valeni.

De asemenea, in Malanca, cetele de uratori, plugusorul, jocul ursilor si al caprelor, va fi interzisa din cauza restrictiilor impuse la nivel național, pe fondul pandemiei. Joi cat si in noaptea de Revelion, echipaje de la Jandarmerie si Poliție vor patrula pe străzile din Ruginoasa, pentru a se asigura ca va fi respectată legea.

Conform ordonantelor in vigoare, in interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor in grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu apartin aceleiasi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri. In toate localitatile se interzice circulatia persoanelor in afara locuintei în intervalul orar 23.00-5.00, cu unele exceptii.