Familia unei fete de 15 ani, decedată într-un accident, a salvat viaţa a trei copii prin donarea de organe

transplant

Trei minori au primit o șansă la viață, după ce familia unei fete de 15 ani, care a murit într-un accident rutier, a donat organele acesteia.

Astfel, o altă adolescentă, de 14 ani, a fost salvată prin transplant de ficat, realizat la Institutul Clinic Fundeni de către echipa coordonată de Dr. Doina Hrehoreţ, cu sprijinul echipei ATI, condusă de Dr. Ruxandra Fota. Alţi doi copii, de 8 ani și de 14 ani, au primit şansa la viaţă prin transplant renal la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal – Cluj-Napoca.

„Un destin frânt brusc şi mult prea devreme, la doar 15 ani, salvează viaţa altor 3 copii. Transplantul înseamnă VIAŢĂ! Sunt momente în viaţă când destinul loveşte fără milă. E ca şi cum o lume întreagă ar dispărea subit, printr-o sentinţă crudă şi de neînţeles. La Cluj, un accident rutier a făcut să dispară o lume de numai 15 ani. O dramă care schimbă definitiv viaţa familiei, pentru că nimic nu se compară cu durerea pierderii unui copil. Cu toate acestea, părinţii au reuşit să găsească puterea de a transforma imensa lor durere în viaţă pentru alţi copii, să dăruiască altor părinţi fericire”, se arată într-o postare pe Facebook a Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT). (s