Extinderea şi modernizarea sistemului de apă şi canalizare din judeţul Iaşi intră în etapa lucrărilor de construcţie

canalizare

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din judeţul Iași, în perioada 2014 -2020 intră în etapa lucrărilor de construcţie, după doi ani de pregătire a documentaţiilor tehnice şi de lansare a licitaţiilor publice pentru noile obiective ce se vor realiza cu sprijinul fondurilor europene.

Acest proiect amplu, de peste 507 milioane de euro, este cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare şi a început în februarie 2021, când s-a semnat Contractul de Finanţare. Include 20 de Contracte, dintre care 2 Contracte de prestare servicii, 14 Contracte de execuție lucrări și 4 Contracte de furnizare echipamente.

Programul de investiții are la bază Master Planul aprobat de Consiliul Judeţean Iaşi în anul 2015, în cadrul căruia au fost identificate 54 aglomerări urbane, având între 2.000 şi 10.000 locuitori echivalenţi, care trebuie conformate din punct de vedere al prevederilor Directivelor Europene privind alimentarea cu apă și colectarea și tratarea apelor uzate. Datorită restricțiilor bugetare, în cadrul acestui proiect au fost incluse 29 aglomerări urbane (având în componenţă 113 localități, arondate la 41 UAT-uri).

La finalul lunii octombrie 2022 se încheie etapa I a implementării proiectului, etapă în care s-a pregătit aplicația de finanțare ce a dus la semnarea Contractului de Finanţare şi în cadrul căreia s au elaborat documentațiile de atribuire pentru licitaţiile lucrărilor de construcţie şi proiectele tehnice împreună cu detaliile de execuție.

În ultimii doi ani, APAVITAL Iaşi a lansat procedurile de achiziție publică de tip licitație deschisă pentru cele 4 contracte de furnizare de echipamente şi licitaţiile pentru 11 dintre cele 14 Contracte de lucrări după cum urmează: CL-02 Extinderea sistemului de apă şi canalizare în Zona Metropolitană a Municipiului Iaşi – zona Sud, CL-03 Extinderea sistemului de apă şi canalizare în jud. Iaşi – Axa 1: Iaşi – Popricani, CL-04 Extinderea sistemului de apă și canalizare în jud. Iași – axa 2 – Iași – Mogoșești – Scânteia, CL-05 Extinderea sistemului de apă și canalizare în jud. Iași –axa 3 – Iași – Comarna – Costuleni – Dobrovăț – Ciortești – Cozmești, CL-06 Extinderea sistemului de apă şi canalizare în jud. Iaşi – Axa 4: Brăești – Sinești – Popești, CL-07 Extinderea sistemului de apă și canalizare în jud. Iași – Axa 5: Răchiteni – A.I. Cuza – Heleșteni – Ruginoasa – Costești, CL-09 Extinderea sistemului de apă și canalizare în jud. Iași – axa 7 – Hârlău-Cotnari, CL-10 Extinderea sistemului de apă și canalizare în jud. Iași – Axa 8: Voinești – Gârbești, CL-11 Extinderea sistemului de apă şi canalizare în jud. Iaşi – Axa 9: Podu Iloaiei – Tg. Frumos, CL-12 Extinderea sistemului de apă şi canalizare în jud. Iaşi – Axa 10: Paşcani şi CL-13 Extinderea sistemului de apă şi canalizare în jud. Iaşi – axa 11 – Oţeleni – Conducta Timişeşti. În etapa a II-a a proiectului, care va începe din noiembrie 2022, se vor lansa licitaţiile pentru restul de 4 contracte.

În 2021, s-au semnat o serie de contracte precum IS-CF 4 pentru furnizarea de echipamente de laborator, Lotul 3 al contractului IS-CF 3, Lotul 1 al contractului de lucrări CL-10 Extinderea sistemului de apă și canalizare în județul Iași – Axa 8: Voinești – Gârbești, urmate, în 2022, de o altă serie de contracte de lucrări care includ: CL-02 Extinderea sistemului de apă și canalizare în Zona Metropolitană a municipiului Iași – zona Sud, CL-03 Extinderea sistemului de apă şi canalizare în jud. Iaşi – Axa 1: Iaşi – Popricani, CL-06 Extinderea sistemului de apă și canalizare în jud. Iași –axa 4: Brăești–Sinești-Popești, Lotul 1 al contractului CL-07 Extinderea sistemului de apă și canalizare în jud. Iași – axa 5: Răchiteni – A.I. Cuza – Heleșteni – Ruginoasa – Costești, CL-11 Extinderea sistemului de apă și canalizare în jud. Iași–axa 9: Podu Iloaiei – Tg. Frumos şi CL-12 Extinderea sistemului de apă și canalizare în jud. Iași – axa 10: Pașcani.

„Ne bucurăm că, după doi ani de lucru intens la documentaţii complexe ce au necesitat implicarea mai multor actori de la nivel local pentru a avea toate aprobările necesare, lucrările de modernizare şi extindere a sistemului de apă potabilă şi canalizare au început şi progresează în ritm alert”, a declarat Mihail Doruș, Director General APAVITAL SA Iași.

Investiţiile prevăd, pentru sistemul de apă potabilă, construcţia a 312 km și reabilitarea a 28 de km de rețea, înfiinţarea a 256 km de rețea de aducțiune şi modernizarea altor 38 de km, construirea a 50 de staţii de pompare, a 43 de rezervoare de înmagazinare şi a 23 de staţii de clorinare. Astfel, prin intermediul proiectului, gradul de conectare a populației la rețeaua de alimentare cu apă va creşte de la 78% la 84%.

Pentru a moderniza şi a extinde sistemul de apă uzată se vor construi 536 km şi se vor reabilita 13 km de rețea de canalizare. De asemenea, investiţiile includ construcţia a 230 de km de conducte de refulare apă menajeră, a 362 stații de pompare a apei uzate pe lângă înfiinţarea a 4 stații noi de epurare a apelor menajere şi modernizarea unei astfel de staţii. Toate aceste lucrări de modernizare şi extindere ne vor permite să creştem gradul de conectare a populației din judeţul Iaşi la rețeaua de canalizare, precum şi nivelul de colectare şi epurare a apelor uzate de la 65% la 77%.

Proiectul este finanţat 94% din fonduri publice nerambursabile, din care 85% din Fondul de Coeziune, 13% bugetul de stat și 2% bugetul local. Cofinanțarea de 6% este asigurată prin credit BERD de către APAVITAL S.A. Iaşi.